Consilierii locali ploieşteni au aprobat, astăzi, accesarea unui credit de investiţii de 150 de milioane de lei. Banii urmează a fi folosiţi la plata cofinanţării proiectelor europene şi pentru dezvoltarea de noi proiecte. Cel mai important proiect al Ploieştiului care va fi finalizat cu ajutorul acestor bani îl reprezintă probabil finalizarea noii staţii de epurare a municipiului.

Principala problemă a Ploieştiului o reprezintă în acest moment bugetul pentru acest an care este unul foarte mic. Pentru a putea cofinanţa proiectele europene rămase restante la finalul anului 2015, municipalitatea are nevoie de acest credit.

Vă reamintim că în ciuda acestei probleme, Ploieştiul a reuşit atragerea a peste 200 de milioane de lei din fonduri europene, fiind pentru prima oară când în municipiul reşedinţă de judeţ au fost realizate investiţii cu ajutorul banilor europeni.