Social democratul Răzvan Ursu şi reprezentantul ALDE George Pană sunt cei doi viceprimari ai Ploieştiului, aleşi astăzi de către consilierii locali. Ursu a obţinut 22 de voturi din cele 24 valabil exprimate, iar Pană 20 de voturi.

Astfel, echipa de conducere a Primăriei Ploieşti este reîntregită, iar cei doi nou aleşi au promis că îşi vor pune toată experienţa şi puterea de muncă în slujba ploieştenilor.

Liberalii au dat astfel dovadă de înţelepciune şi au acceptat, după aproape două luni de criză politică, să rezolve o criză politică ce putea arunca Primăria Ploieşti în colaps administrativ. De altfel, liberala Cristina Enache a dat dovadă de spirit de echipă şi a salutat alegerea lui Ursu. "Salut nominalizarea lui Răzvan Ursu şi cred că a venit vremea ca noi tinerii să ne implicăm în rezolvarea problemelor oraşului", a spus Enache.

E drept că unii mai rău intenţionaţi ar putea spune că votul din Consiliul Local de astăzi este o dovadă că USL trăieşte. Noi spunem doar că este încă dovadă că uneori interesele politice pot fi abandonate în faţa celor ale urbei!