Cristian Ganea, viceprimarul cu atribuţii de primar al Ploieştiului, se află în aceste zile, în provicia Harbin din China. Din delegaţia Primăriei Ploieşti face parte şi Simona Albu, secretarul instituţiei. Ploieştiul şi oraşul Harbin sunt înfrăţite încă din anul 1994, iar anual autorităţile din cele două orase se vizitează reciproc. Cristian Ganea va discuta despre posibilităţile de cooperare pe linie economică, fiind vizate proiecte de infrastructură.

Vizita delegaţiei ploieştene este una extrem de scurtă, întoarcerea fiind programată pe data de 8 ianuarie.

Intenţia autorităţilor locale este de a pune bazele unor cooperări internaţionale menite să dezvolte Ploieştiul. În primăvară şi autorităţile din Harbin vor vizita Ploieştiul.

Orasul Harbin a fost ridicat în anii 1890 de catre inginerii rusi, care au participat la construirea autostrazii de est a Chinei, fiind supranumit "Moscova Estului". Cu o populaţie de peste 2,6 milioane de locuitori, orasul Harbin este un important port riveran, nod feroviar si centru industrial. 

În Harbin exista întreprinderi de prelucrare si constructie a avioanelor, a automobilelor, de industrie alimentara si a tutunului, industria metalurgica, chimica, de prelucrare a petrolului si carbunelui, fabrici de constructie a tractoarelor, turbinelor, boilerelor, instrumentelor de precizie, echipamentului electronic, de ciment si îngrasamânt. Tot aici are loc, anual , un spectaculos Festival al Gheţii

Atribuţiile viceprimarului Cristian Ganea au fost preluate în aceste zile de către city managerul Anca Agapie