După o întrerupere de doi ani, datorată lucrărilor de modernizare a căii de rulare, tramvaiul 101 a revenit pe traseu cu vagoane reabilitate complet. 31 decembrie a fost prima zi în care tramvaiele au circulat normal prin oraş.

Practic, Ploieştiul a încheiat anul 2015 cu un proiect finanţat din fonduri europene finalizat integral, demonstrând că această modalitate de finanţare reprezintă o modalitate excelentă pentru dezvoltarea oraşului .

Până în iunie 2016 vor finalizate şi modernizarea căii de rulare a tramvaiului 102, noul Parc Municipal, Hipodromul, podul din zona Gări de Vest, toate proiecte europene finanţate în execuţia bugetară 2008-2014. Din păcate fondurile europene au fost accesate doar din 2012, iar acest lucru a dus la unele întârziere ale proiectelor derulate. Totuşi, autorităţile locale se pot lăuda cu atragerea a peste 300 de milioane de lei din fonduri europene.

Politicienii prahoveni au mers ieri cu tramvaiul 101, în prima cursă, demonstrând astfel că acesta este un mijloc de transport modern şi rapid.

De astăzi, a încetat şi gratuitatea pe mijloacele de transport în comun, iar o călătorie costă 2 lei.