În timp ce ploieştenii se mobilizează pe reţelele de socializare în încercarea de a salva, dacă mai poate fi ceva salvat, iluminatul ornamental al unui dintre cele mai importante oraşe din România, directorul SGU încearcă să salveze imaginea instituţiei pe care o conduce.

Donald Constantin a explicat, din nou, pe pagina de Facebook a intituţiei pe care o conduce, punctul său de vedere în legătură cu problema iluminatului de sărbători la Ploieşti.

"SGU Ploieşti este un executant în raport cu Primăria municipiului Ploieşti. Noi executăm comanda pe care municipalitatea ne-o transmite prin intermediul RASP. Am expus o realitate! Am comunicat o stare de fapt pe care cetăţenii trebuie sa o cunoască! Din vară, municipalitatea a ignorat toate demersurile luate de SGU pentru rezolvarea acestei probleme! Sper ca responsabilii care au lăsat municipiul fără iluminat ornamental de sărbători, să îşi asume răspunderea!", a scris directorul SGU.

Noi aşteptăm în continuare ca cei care se fac vinovaţi de lipsa beculeţelor la Ploieşti să îşi asume responsabilitatea. Nu de alta, dar anul viitor sunt alegeri locale şi suntem convinşi că ploieştenii îi vor taxa dur pe cei care le-au furat bucuria Crăciunului!