Sinăienii şi turiştii prezenţi în mini-vacanţa de 1 Decembrie la Sinaia sunt aşteptaţi să ia parte la activităţile ce vor fi organizate pentru aniversarea celor 97 de ani de la Marea Unire.

Ziua Naţională a României va fi marcată printr-o serie de acţiuni care vor cuprinde parada militară şi depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor în memoria celor care au luptat pentru făurirea idealului naţional.

Pentru a le permite militarilor să defileze, circulaţia auto va fi oprită, începând cu ora 13.55, de la Hotel Internaţional până la Cimitirul Eroilor (Bd. Carol şi strada Octavian Goga).

Nu vor lipsi mâncarea tradiţională şi vinul fiert.

Ziua va fi încheiată la nivel înalt, prin concertul susţinut de marele naist Gheorghe Zamfir, care le va oferi celor prezenţi la Casino Sinaia, începând cu orele 18 o frumoasă “Poveste interbelică”.

Programul evenimentelor:

  • 10- 17 – zeci de copii, îmbrăcaţi în costume populare, vor împărţi flori şi banderolă tricoloră în întreg oraşul
  • 13.55 – oprirea circulaţiei între Hotelul Internaţional până la Cimitirul Eroilor (Casino).
  • 14.00 – începerea activităţilor dedicate Zilei Naţionale (preyentarea onorului militar, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare, intomarea imnului de start, discursuri  Adrian Popescu – preşedinte onorific Cultul Eroilor şi al  primar Vlad Oprea)
  • 14.20 – parade militară (defilarea va avea loc între Hotelul Internaţional  - Cimitirul Eroilor)
  • 14.40 Slujba, depunere coroane        la Cimitirul Eroilor
  • 15.00 Distribuirea produselor tradiţionale românesti (fasole cu ciolan, vin fiert), la Cimitirul Eroilor
  • 18.00 Poveste interbelică – concert Gheorghe Zamfir, Casino Sinaia