Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova organizează vineri, 27 septembrie, bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.

Aproape 70 de agenţi economici vor participa la acest „târg“ şi oferă 918 locuri de muncă, dintre care 847 de job-uri sunt pentru absolvenţii cu studii medii şi numai 71 pentru cei cu studii superioare.

  Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite în domeniul confecţiilor, asigurărilor, pază, conducere auto, ingineri energeticieni, ingineri producţie, operatori de calcul, dar şi în medic specialist şi medic generalist.

 Evenimentul se va desfăşura în holul sălii Europa, de la parterul Palatului Administrativ, la Câmpina la Casa de Cultură „Geo Bogza“ şi la Vălenii de Munte în sediul ALOFM.