Foştii directori ai Apa Nova Bruno Roche şi Laurent Lalague au fost citaţi să se prezinte, miercuri, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiaţi în calitate de suspecţi, fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă, scrie MEDIAFAX.

Conform unor surse judiciare, cetăţenii francezi Bruno Roche şi Laurent Lalague sunt puşi sub acuzare în dosarul Apa Nova Bucureşti, alături de Costin Berevoianu, Vlad Moisescu şi Ovidiu Semenescu.

Roche şi Lalague, care de-a lungul anilor au deţinut funcţii de conducere în cadrul companiei Apa Nova, iar în prezent Bruno Roche este membru în Consiliul de Administraţie al companiei, sunt suspectaţi de cumpărare de influenţă, afirmă sursele citate.

Numele celor doi apar în documentele întocmite de DNA în dosarul Apa Nova, procurorii susţinând că Roche era titularul unor conturi din care făcea plăţi speciale pentru contractele cu firmele altor suspecţi din acest dosar

În 24 septembrie, procurorii DNA Ploieşti au ridicat documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupţie ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societăţii. De asemenea, anchetatorii au făcut percheziţii şi la cinci locuinţe şi sedii de firme care au legătură cu faptele vizate. O zi mai târziu, procurorii DNA Ploieşti au ridicat documente şi de la sediul Apa Nova Ploieşti, care are contract cu autorităţile din municipiu.