George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu şi principalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsit spânzurat într-o pădure din apropierea telecabinei din Buşteni, judeţul Prahova, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Sursele citate au precizat că, din primele date ale anchetatorilor, rezultă că bărbatul găsit spânzurat în pădure este George Adrian Epaminonda Burchel, care s-ar fi sinucis.

Maşina condusă de acesta, un Ford Focus argintiu, fusese găsită abandonată, luni dimineaţă, tot la Buşteni. Autoturismul avea roţile din spate dezumflate şi se afla pe strada Telecabinei din Buşteni, unde ar fi fost abandonată cu cel puţin trei zile înaintea datei la care a fost găsită, potrivit unor martori.

George Burchel ar fi lăsat unei rude un bilet în care anunţa că îl va omorî pe Bălăşescu şi că după aceea nu va fi de găsit.

Acesta a fost iniţial localizat la Cheia, într-o zonă muntoasă, de unde şi-a sunat soţia şi a apelat numărul de urgenţă 112, anunţând că intenţionează să se sinucidă.

Tribunalul Ilfov a decis, pe 9 septembrie, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele fostului socru al lui Mihail Bălăşescu, el fiind acuzat că l-a ucis, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, pe fostul secretar adjunct al PNL.

Fostul socru al lui Mihail Bălăşescu era dat în urmărire internaţională, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în timp ce se afla în locuinţa sa din oraşul Bragadiru, George Burchel l-a lovit de mai multe ori pe Mihail Bălăşescu cu o vază în cap şi l-a sugrumat cu cinci coliere din plastic, acte ce au dus la moartea fostului secretar adjunct al PNL.

Mihail Bălăşescu a fost secretar general adjunct al PNL în perioada în care Crin Antonescu a fost preşedintele partidului.