Ca un simplu cetăţean al acestei ţări, am urmărit cu atenţie acţiunile doamnei Roberta Alma Anastase, derulate după data de 15 septembrie 2010. E drept, nu au mai fost la fel de spectaculoase precum evenimentul din noaptea respectivă. După ce şi-a pus ordine în viaţa personală, şi a devenit doamnă, oficial, Roberta Anastase a început, uşor-uşor, să revină în prim-plan. Ca fostă şefă a Camerei Deputaţilor, şi ca parte integrantă a unui sistem care a funcţionat ca uns, o vreme, ea ştie cu poate să ia caimacul, cum să facă să iasă în faţă. Uite, ieri am constatat, după ce a susţinut o conferinţă de presă, că are potenţial în acest sens. Doamna, mândră tare că prefectul Sersea a greşit, în opinia ei, atunci când a suspendat-o din funcţie pe Violeta Gonţea, primăriţa din Drajna, i-a crut prefectului demisia. Urgent! Că aşa era obişnuită. Acum, Sersea a explicat de ce a recurs la acea acţiune, la momentul respectiv şi a precizat că va pune în practică sentinţa dată de instanţă în acest caz, adică omul, chiar dacă nu-i convine, va respecta legea.

În discuţie se află, însă, un aspect foarte important. Această Anastase nu mai are niciun fel de cădere morală să mai poată să ceară, vreodată, demisia cuiva. Indiferent dacă solicitarea e îndreptăţită sau nu! Când toată ţara a văzut că ai furat voturile la Legea Pensiilor, când toată lumea ţi-a cerut demisia şi tu te-ai făcut că nu auzi, nu poţi cere ca oamenii să reacţioneze, urgent, la directivele tale. Decât dacă ai un tupeu fantastic, crezând că oamenii de bună credinţă, nu îndroctrinaţii, vor uita vreodată nonşalanţa pe care o afişai atunci când te serveai din porţiile de putere care îţi erau puse pe tavă. Aşa că, doamnă, staţi liniştită, calmaţi-vă şi uitaţi de ideea că un om cu o asemenea calitate mai poate avea credibilitate în ţara asta, în afara cercului, din ce în ce mai restrâns şi rece, în care vă învârtiţi.

Bine, se impune şi o sugestie pentru prefectul Marius Sersea: să-şi dea demisia, dar doar în momentul în care Anastase va face dovada că 80=170!!!