În Bucureşti câteva mii de oameni au blocat pentru a 15-a zi consecutiv Bulevardul Elisabeta, în semn de protest faţă de posibilitatea exploatării şi extragerii aurului în zona Roşia Montană. 

În Ploieşti, de câteva zile, câteva persoane protestează  pentru acelaşi lucru lângă fântâna din centrul civic al oraşului, în faţa Palatului Administrativ.  Duminică seară vreo cinci bărbaţi cu cămăşi albe şi ilice agitau nişte steaguri, încojuraţi de câţiva prieteni care ţineau în mâini nişte foi printate care exprimau protestul lor. Niciun picior de jandarm ori poliţist nu se mai vedea prin zonă.

Indiferent de ideea protestului, de scopul acestuia, de exploatarea cu cianuri a aurului, ori a gazelor de şist prin fracturare hidraulică, a dezbaterilor despre protejarea câinilor vagabonzi ori a eutanasierii acestora, avem totuşi oameni indignaţi care ies în stradă pentru a-şi spune oful, pentru a-l striga. Nu sunt mulţi, sunt câţiva şi sunt chiar cei cu ceva educaţie, nu neapărat cu o situaţie financiară prosperă, ci oameni care văd altfel societatea viitoare, care cred că pot opri o nedreptate, care cred că românismul se mai poate schimba în bine.

Este bine, este îmbucurător. Este ca o recuperare timidă a stării de entuziasm care a îndemnat câteva mii de tineri studenţi şi intelectuali să se opună şi să protesteze faţă de noul regim neo-comunist în 1990.

După 23 de ani în care românii nu au protestat decât atunci când au fost afectaţi în mod direct, prin concediere colectivă, tăieri din salarii ori măriri de taxe, avem în sfârşit oameni care ies în stradă pentru o idee, nu neapărat care să-I afecteze direct, ci ca principiu.

De ce oare nu este în acea mulţime nicio persoană peste 45 de ani ? De ce oare nivelul de cultură generală şi educaţie este peste medie la aceşti tineri între 25-35 de ani? Nu ştim, încercăm să aflăm de tot atât timp.

În Ploieşti sunt doar vreo 17 persoane, în Bucureşti sunt câteva mii. Nu e bine, dar e un început pentru civismul ploieştean.

Gheaţa a fost spartă în ianuarie 2012, cu ocazia protestelor spontane împotriva guvernării Boc şi a preşedintelui Băsescu. A fost pasul care trebuie făcut şi a care a dezlegat patimile constructive ale românilor dar şi ale ploieştenilor.

Unii vor spune că 5.000-10.000 de protestatari nu reprezintă poporul român, dar ideea este falsă. Dacă 95% din popor bea bere acasă şi se uită la meci fără nicio opinie asupra propriului viitor, atunci viitorul va fi forţat, poate de cei 5%, care mai cred că nu trebuie să pleci din ţară ca să ai o viaţa decentă.

Teama este că aceste proteste să nu devină obişnuinţă pentru guvernanţii şi aşa puţin surzi. În ianuarie 2012 au trebuit sparte câteva vitrine pentru ca proiectul legii sănătăţii propus de Băsescu, care anula SMURD-ul, să fie întors şi modificat.

Vă mai aduceţi aminte dacă protestatarii din 21 decembrie 1989, aveau, oare, autorizaţie de la Primăria Capitalei ?!