Procter & Gamble continuă sprijinul oferit familiilor care locuiesc în condiţii precare. În săptămâna naţională a voluntariatului, între 11 şi 15 mai, 100 de angajaţi ai companiei au muncit pe şantierul Habitat for Humanity România din Ploieşti. Voluntarii vor pregăti fundaţia pe care va fi ridicat un qvadruplex, care va deveni acasă pentru patru familii din comunitate.

P&G susţine misiunea Habitat for Humanity în România din anul 2013, prin importante donaţii financiare, produse de igienă şi voluntari. La nivel internaţional, colaborarea cu P&G cu Habitat for Humanity a început încă din 2004 şi peste 2,000 de voluntari ai companiei P&G au lucrat pe şantierele din întreaga lume, în parteneriat cu Habitat for Humanity pentru eradicarea locuirii sărăcăcioase sprijinind astfel peste 12,000 de familii din 18 ţări.

“P&G este una dintre companiile care se implică cu devotament şi generozitate în comunităţile vulnerabile şi care lucrează împreună cu angajaţii din întreaga lume să schimbe vieţile celor mai puţin norocoşi. Suntem recunoscători şi mulţumim pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului şi sperăm să continuăm acest parteneriat mulţi ani de acum înainte”, a declarat Mario DeMezzo, director naţional Habitat for Humanity România.

“Mărcile P&G, ca de exemplu, Ariel, Fairy, Tide, Bonux, Pampers, Head&Shoulders, Gillette şi multe altele au fost întotdeauna un ajutor real, care au contribuit la îmbunătăţirea vieţii consumatorilor. Suntem mândri de impactul pozitiv pe care mărcile şi angajaţii P&G îl aduc în vieţile familiilor din întreaga lume”, a declarat Cornelia Şofronie, Communications Manager P&G.

Habitat for Humantiy România va construi, între 2015 şi 2016, două qvadruplexuri pentru opt familii din Ploieşti. În anul 2015 va fi ridicat primul qvadruplex.

Despre Procter & Gamble

P&G contribuie la îmbunătăţirea vieţii a aproximativ 5 milioane de consumatori din întreaga lume prin portofoliul său de mărci de calitate. Cele mai cunoscute mărci ale companiei sunt Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. P&G este prezent în peste 70 de ţări. Vă rugăm vizitaţi www.pg.com pentru cele mai noi ştiri şi informaţii despre P&G şi mărcile sale.

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity România este una dintre cele mai importante organizaţii din România în domeniul locuirii sociale. Viziunea sa este o lume în care toţi oamenii au un loc decent în care să trăiască. Din 1996 construieşte, reabilitează, oferă consultanţă, suport tehnic şi derulează programe de eficienţă energetică şi de prevenţie şi răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.

Prin cele şapte filiale ale sale din Beiuş, Cluj, Rădăuţi, Comăneşti, Cumpăna şi Craiova a ajutat peste 16.000 de persoane să aibă un loc decent în care să trăiască, prin construcţii de case şi reabilitări, şi alte 20.000 prin programele de prevenţie şi răspuns la dezastre. La nivel internaţional, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 800.000 de locuinţe pentru 4 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg Globul.