Consilierul local liberal Ionuţ Ionescu a scăpat de arest. Cel puţin pe hârtie...Magistraţii Tribunalului Prahova au decis plasarea liberalului sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel.

Vă reamintim că procurorii  Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus, în luna martie,  începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a consilierului local ploieştean, Ionuţ Ionescu, manager al Unităţii de Implementare a Proiectului (U.I.P.), „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova” în cadrul S.C. Hidro Prahova S.A., la data faptelor, cu privire la săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită.

Vă prezentăm integral decizia Tribunalului Prahova.

"Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul IONESCU IONUŢ CRISTIAN, prin încheierea din data de 09.04.2015 de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul penal nr. 2177/105/2015, respectiv, pentru o perioadă de câte 30 de zile fiecare, începând cu data de 09.05.2015 până la 07.05.2015 inclusiv, ca neîntemeiată. În baza art.242 alin.2 Cod proc. penală rap. la art.202 alin.4 lit. b Cod proc. penală şi art. 215 Cod proc. penală, dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată prin încheierea din 09.04.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti în dosarul penal nr. 2177/105/2015 cu măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul: - IONESCU IONUŢ CRISTIAN, pe o perioada de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art.215 alin.1 Cod proc. penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art.215 alin.2 Cod proc. penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;

b) să nu comunice cu martorii Coman Mihail Marian, domiciliat în Ploieşti,, Neamţu Ion, domiciliat în Ploieşti, Pilică Daniel, domiciliat în Ploieşti, Ceaţă Gabriel, domiciliat în Buzău, , Bejan Pavel, domiciliat în Ploieşti,, Palada Costin Gimi, domiciliat în com. Băneşti, şi Ciopaşiu Ioan, domiciliat în Bucureşti

În baza art.215 alin.3 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova şi organelor de frontieră, pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii. În baza art.221 alin.6 Cod pr. penală respinge ca rămasă fără obiect cererea inculpatului Ionescu Ionuţ Cristian privind părăsirea imobilului în care locuieşte. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare."