Primăria Ploieşti, prin Serviciul Public Finanţe Locale (S.P.F.L.) Ploieşti,  informează cetăţenii că programul  de colectare a impozitelor şi taxelor locale direct de la domiciliul contribuabililor este întrerupt până în luna aprilie a acestui an.

Menţionăm că acest  program a fost gândit şi pus în practică pentru a veni în sprijinul ploieştenilor, care nu pot ajunge la casieriile S.P.F.L..

Totodată, reamintim persoanelor netransportabile, că au la dispoziţie o linie telefonică gratuită (TELVERDE) –0800 800 659, unde pot afla informaţii privind impozitele şi taxele datorate (plata acestora, modalităţi de depunere şi eliberare a certificatelor de atestare fiscală, declaraţii fiscale etc.) si unde pot semnala eventualele problemele cu care se confruntă în relaţia cu salariaţii Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti.

De asemenea, persoanele netransportabile beneficiază, la cerere, de o serie de servicii din partea S.P.F.L., cum ar fi: colectarea impozitelor şi taxelor locale la domiciliu, depuneri de dosare, eliberări de certificate de atestare fiscală, etc.

Reamintim şi numerele de telefon la care contribuabilii pot solicita clarificări sau informaţii suplimentare:

  • 0344/860103; 0344/860104 – sediul S.P.F.L. - Serviciul Stabilire Impozite şi Taxe Persoane Fizice Centru, Serviciul Stabilire Impozite şi Taxe Persoane  Juridice, Serviciul Asistenţă Contribuabili şi Administrativ;
  • 0344/860107 - Serviciul Stabilire Impozite şi Taxe Persoane Fizice Vest;
  • 0244/582919- Serviciul Urmărire şi Încasare Creanţe Bugetare, Biroul Amenzi.