La nivel naţional, în ziua votului, au fost sesizate 291 de situaţii care priveau încălcări ale legii, de cinci ori mai puţine decât la alegerile prezidenţiale din 2009, când, în ziua votului, au fost înregistrate 1.435 de sesizări. Din numărul total de sesizări, în urma verificărilor efectuate până în prezent, jumătate nu s-au confirmat. Cele mai multe incidente au fost sesizate în mediul rural. În 78 de situaţii, aspectele sesizate au reprezentat fapte cu caracter penal. În urma verificărilor efectuate până la acest moment, au fost constatate 68 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 57 de persoane, toate în stare de libertate. Cele mai multe dintre aceste persoane sunt cercetate pentru coruperea alegătorilor, pentru că au votat de două sau de mai multe ori sau pentru că au introdus în urnă mai multe buletine de vot. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea Parchetelor. În ceea ce priveşte faptele contravenţionale, din numărul total de 187 de sesizări, s-au confirmat doar 75. Au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 10 avertismente scrise şi amenzi, în valoare de 42.350 lei.
Din punct de vedere al tipurilor de contravenţii sesizate, cele mai multe au făcut referire la continuarea propagandei electorale, sfătuirea alegătorilor cu privire la candidatul pe care ar trebui să-l voteze şi consumul şi comercializarea de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare. Diferenţa semnificativă de incidente înregistrate faţă de alegerile precedente constatată în timpul celor 30 de zile de campanie electorală s-a menţinut şi în ziua votului. Această realitate pe care cifrele statistice o reflectă demonstrează buna organizare a misiunilor şi mobilizarea exemplară a tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne – Poliţia Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia de Frontieră.
În urma dispoziţiei ministrului de interne, în cursul zilei de duminică, au fost luate măsuri speciale pentru prevenirea turismului electoral, în întreaga ţară fiind instituite 433 de filtre rutiere. Au fost verificate 2.685 de autovehicule dintre care 207 autocare, 638 autobuze, 990 microbuze şi 850 autovehicule de capacitate 8+1. În urma acestor măsuri, nu au fost confirmate acţiuni de transport a persoanelor cu intenţia de a vota de două sau de mai multe ori.
Peste 58.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră au fost angrenaţi duminică în misiunile de asigurare a ordinii şi liniştii publice.