Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova se ţine de cuvânt!  Astfel, Consiliul Judeţean a început demersurile pentru turnarea şi amplasarea unui bust al regelui Henric al IV-lea în municipiul Ploieşti. În paralel, un bust al lui Mihai Viteazul, contemporan cu monarhul francez, va fi dezvelit la Paris.

Preşedintele CJ a avizat turnarea bustului regelui Henric, iar cheltuielile vor fi suportate de către Societatea Cultural Istorică „Mihai Viteazul”. Modelul în ipsos a fost deja realizat de către sculptorul Constantin Ionescu. Statuia va fi dezvelită pe 21 septembrie în curtea Alianţei Franceze din Ploieşti.

Istoria consemnează prin tablouri şi documente relaţiile diplomatice dintre cei doi conducători.

Regele Henric al IV-lea a domnit între anii 1589 – 1610 şi a reuşit să pună capăt războiului civil - religios care măcina Franţa de 36 de ani. A pus bazele dinastiei Bourbon, derivată din vechea dinastie de Valois. A fost unul din cei mai populari monarhi ai Franţei. Henric a întărit statul si autoritatea regală. A promulgat Edictul de la Nantes care garanta libertate religioasă tuturor supuşilor săi. A fost asasinat în timp ce trecea cu o lectică pe o străduţă din Paris de către Francois Ravaillac, un catholic fanatic.