Membrii Consiliului de Administraţiei al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti au decis revocarea din funcţie a directorului Vasile Nacu, fiind invocate o serie de nereguli ale acestuia pe durata mandatului.

Revocarea din funcţie se va petrece însă pe data de 7 noiembrie, CA-ul acordându-i acestuia un preaviz de 30 de zile, timp în care îşi poate exercita toate atribuţiile.

Consiliul de Administraţie a avut în vedere două nereguli importante precum reţinerea unor adrese de la ANAF privind o poprire pe salariu şi angajarea regiei într-un contract cu o companie de telefonie mobilă fără a avea avizul departamentului juridic şi de achiziţii.

Urmează ca la proxima şedinţă CA-ul RASP să numească conducerea interimară, până la organizarea unui alt concurs privind ocuparea funcţiei de manager.