Guvernul va menţine şi anul viitor interdicţia de a acorda tichete de masă, tichete-cadou sau de vacanţă către bugetari, dar şi indemnizaţii lunare reparatorii pentru o categorie de revoluţionari, limitând în continuare gratuităţile la transportul feroviar, potrivit unui proiect de ordonanţă. Aceste drepturi nu au mai fost acordate începând cu anul 2009, iar actualul guvern intenţionează să blocheze plăţile şi în 2014.

Astfel, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii şi a serviciilor de ambulanţă, nu vor acorda nici anul viitor tichete de masă, tichete-cadou şi tichete de vacanţă pentru angajaţi, potrivit proiectului elaborat de Ministerul Finanţelor.

Guvernul Boc hotărâse că nu se acordă indemnizaţiile lunare reparatorii destinate unei anumite categorii de revoluţionari, prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Indemnizaţia era destinată persoanelor care au obţinut titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi ar fi trebuit să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venituri, din motive neimputabile lor.

Proiectul elaborat de Ministerul Finanţelor relevă că prevederea care stabilea că aceste indemnizaţii nu sunt acordate în 2012 şi 2013 va fi aplicată şi în 2014. De asemenea, Guvernul va limita şi anul viitor reducerile de tarife sau, după caz, gratuităţile la transportul feroviar în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, conform OG 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române.

Creşterile salariale din regiile autonome sau companiile de stat vor fi limitate la cel mult 60% din sporul de productivitate a muncii, majorările incluzând primele, sporurile sau bonusurile pe care aceşti operatori economici le pot acorda, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al MFP. Proiectul include şi prevederea potrivit căreia contractele colective de muncă se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele şi în condiţiile stabilite prin bugetele de venituri şi cheltuieli.

Câştigul mediu brut lunar pe salariat este calculat ca raport între cheltuielile de natură salarială şi numărul mediu de salariaţi/numărul de luni aferente.