Anul şcolar a început de luni, dar laptele şi cornul - asigurate prin celebrul program guvernamental – întârzie să-şi facă apariţia în unităţile şcolare din judeţul Prahova.

Licitaţia a fost câştigată de un grup de trei firme care vor asigura furnizarea celor două produse timp de 175 de zile către şcoli şi grădiniţe pentru suma de 10,9 milioane de lei. Suma iniţială stabilită pentru acest contract a fost de 12,9 milioane de lei, dar în urma cunoscutului criteriu de „cel mai pic preţ“, a fost făcută o economie la buget de 2 milioane de lei.

Săptămâna viitoarea va fi semnat şi contractul, după finalizarea perioadei de contestare a licitaţiei. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, întârzierea furnizării produselor alimentare către elevi este cauzată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean care a întârziat să furnizeze lista cu cei 75.515 elevi beneficiari ai programului.