Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a efectuat luni o vizită scurtă şi discretă la Ploieşti. Acesta a participat la deschiderea anului şcolar la Liceul „1 Mai“ şi Şcoala  „Mihai Eminescu“, fosta lui şcoală. Acesta a fost însoţit de oficialităţile locale, precum preşedintele CJ, Mircea Cosma, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, dar şi deputaţii Vlad Cosma şi Ion Eparu.

Acesta a vizitat apoi Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova unde a promis magistraţilor că viitorul Palat al Justiţiei de pe Gheorghe Doja şi clădirea veche a Tribunalului ar putea fi finalizate în maximum doi ani, prin includerea într-un program naţional de investiţii.