TITLURILE ZILEI:
• Aplicaţia Messenger Lite, disponibilă oficial şi în România    • Grindeanu: E inadmisibil să existe an de an crize multiple din cauza lipsei vaccinurilor. Situaţia nu poate fi tolerată    • Constanţa: Peste 20 de clădiri aflate în paragină, supraimpozitate cu 300 până la 500 la sută    • Proiectul de hotărâre privind interzicerea folosirii animalelor în circuri şi expoziţii, aprobat de CGMB; fac excepţie caii, câinii, porumbeii, papagalii şi animalele folosite în delfinarii sau acvarii    • Comisia Europeană a reclamat România la Curtea de Justiţie pentru neadoptarea unor măsuri naţionale privind gestionarea deşeurilor    • Peste 80 la sută din locurile de cazare de pe Valea Prahovei, ocupate de 1 Mai    • UBER România: Am primit asigurări de la Guvern că modificările aduse legii taximetriei nu vor afecta în nicio măsură serviciul nostru şi nici şoferii parteneri    • FIFA: România, amendată cu 8.000 de franci elveţieni din cauza comportamentului spectatorilor la meciul cu Danemarca    • Cele mai falsificate alimente    • Maxima zilei - 28 aprilie 2017    • Bancul zilei din data de 28 aprilie 2017    • Aplicaţia Messenger Lite, disponibilă oficial şi în România    • Grindeanu: E inadmisibil să existe an de an crize multiple din cauza lipsei vaccinurilor. Situaţia nu poate fi tolerată    • Constanţa: Peste 20 de clădiri aflate în paragină, supraimpozitate cu 300 până la 500 la sută    • Proiectul de hotărâre privind interzicerea folosirii animalelor în circuri şi expoziţii, aprobat de CGMB; fac excepţie caii, câinii, porumbeii, papagalii şi animalele folosite în delfinarii sau acvarii    • Comisia Europeană a reclamat România la Curtea de Justiţie pentru neadoptarea unor măsuri naţionale privind gestionarea deşeurilor    • Peste 80 la sută din locurile de cazare de pe Valea Prahovei, ocupate de 1 Mai    • UBER România: Am primit asigurări de la Guvern că modificările aduse legii taximetriei nu vor afecta în nicio măsură serviciul nostru şi nici şoferii parteneri    • FIFA: România, amendată cu 8.000 de franci elveţieni din cauza comportamentului spectatorilor la meciul cu Danemarca    • Cele mai falsificate alimente    • Maxima zilei - 28 aprilie 2017    • Bancul zilei din data de 28 aprilie 2017    
Jurnalul Prahovean foloseşte cookies-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Aflaţi mai multe.
Vineri - 28 aprilie 2017 11:08:57

Jurnalul Prahovean
ISSN 2344 – 1488; ISSN–L 2344 – 1488


Aproape 11.000 de poliţişti mobilizaţi în prima zi a anului şcolar


15 septembrie 2014

citeşte totul despre:
anul scolar,
mobilizare politie,
ijp prahova,
cursuri,
efectueaza,
intrarilor,
noului,
politiei,
ocazia,
invatamant,
elevi,
depistarea,
desfasoara,
elevilor,
judetul,
orare,
politistii,
scoli



rating     (38 vizualizări)

Aproape 11.000 de poliţişti se vor afla în stradă, în zona şcolilor şi liceelor, cu ocazia începerii noului an şcolar. Şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă. În acest sens, luni, 15 septembrie, 10.881 de poliţişti vor fi alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, cu ocazia începerii unui nou an de învăţământ.

Cei 8.605 de poliţişti de ordine publică, 1.313 de poliţişti de la rutieră, 116 de la prevenire şi 847 de poliţişti de la alte structuri, vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent, în zona a 9.043 de şcoli şi 1.662 de licee. 

În Prahova

Astfel, în judeţul Prahova vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent, 380 de poliţişti de ordine publică, 80 de poliţişti de la rutieră şi 72 de la alte structuri.

Poliţiştii vor acţiona pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. Echipajele de poliţie rutieră vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:

Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















Grupul de firme Baupartner propune metode constructive inovatoare, pentru a răspunde în mod unic şi specific nevoilor fiecărui beneficiar în parte

































bancul_zilei

Doi politisti la biserica; unul dintre ei il intreaba pe preot care avea bratul in ghips:
– Ce ai patit, parinte?
– Nimic fiule, m-am impiedicat de bideu si mi-am rupt mana.
Ies politaii din biserica si primul il intreaba pe al doilea:
– Ce dracu e ala bideu???
– Eu de unde sa stiu, sunt mai bine de zece ani de cand nu am mai fost la biserica!




















„Nu aduna bani, adună-te cu oameni buni!” — Nikolai Gogol

Curs valutar
27 aprilie 2017


EUR
EURO = 4.5289 RON

Moneda euro a scăzut


USD
USD = 4.1565 RON

Dolarul american a scăzut



GBP
GBP = 5.3615 RON

Lira sterlina a crescut


Top articole

JurnalulPH Advertising va ofera servicii de publicitate si reclama online