Primăria Oraşului Sinaia în parteneriat cu Asociaţia Tradiţia Militară, organizează la sfârşitul acestei săptămâni, la Sinaia, evenimentul „Crucea Eroilor”. Ajuns la cea de-a V-a ediţie, evenimentul  se anunţă un adevărat spectacol datorită reconstiturii, în Parcul Dimitrie Ghica, a bătăliilor istorice purtate de armatele Antantei şi a Puterilor Centrale, pe linia Carpaţilor, în Primul Război Mondial. Uniformele de epocă, armele şi muniţia de manevră vor face, ca în fiecare an, deliciul spectatorilor. Sâmbăta, în Parcul Dimitrie Ghica se va desfăşura reconstituirea bătăliilor istorice purtate în Primul Război Mondial de către trupele române şi cele ale Puterilor Centrale. Cei 45 de participanţi vor purta uniforme de epocă, exact ca cele de acum 100 de ani. Se vor folosi baionete si arme identice cu cele din Primul Război Mondial şi muniţie de manevră, care vor face deliciul turiştilor amatori de reconstituiri a bătăliilor istorice.

Evenimentul se va muta la Cimitirul Eroilor, aflat în vecinătatea Parcului, pentru comemorarea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, unde va avea loc o paradă militară pe muzică de fanfară, se vor trage salve de onoare, se vor depune coroane de flori la mormintele soldaţilor, se va intona imnul României şi cel al Uniunii Europene şi se va ţine o slujbă religioasă în memoria celor căzuţi pentru reîntregirea ţării. Participanţii vor porni apoi în marş spre Primăria Oraşului Sinaia unde va avea loc un nou moment militar, marcat cu salve de onoare.

Duminică, 24 august, de la ora 10.00 în centrul oraşului Sinaia se va desfăşura o paradă militara urmată de demonstraţii în Parcul Dimitrie Ghica. De la ora 13.00 manifestaţiile istorico-militare se vor muta la Peleş, unde va avea loc schimbarea de gardă.